Actualitate · Fiscalitate
Amenda pentru netipărirea codului QR pe bonul fiscal este suspendată din nou

Aplicarea regimului sancționator pentru neîndeplinirea obligației de a tipări codul QR și alte elemente obligatorii pe bonul fiscal a fost suspendată din nou printr-o nouă Ordonanță de Urgență, publicată în Monitorul Oficial în data de 30 octombrie 2026.
Care este istoricul sancțiunii
Deși obligația tipăririi pe bonul fiscal a anumitor informații sub formă de cod QR (i.e. data şi ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal şi seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal), precum și a codului de identificare al beneficiarului și a numărului de identificare al bonului a fost introdusă în legislație încă din data de 21 iunie 2024, până la acest moment sancțiunea (amendă între 2.000 și 4.000 de lei) pentru nerespectarea acestei obligații nu a fost aplicabilă.
Cu toate că amenda este prevăzută în legislație încă de la introducerea obligației, aceasta nu a fost aplicată până în prezent din cauza suspendărilor succesive, cea mai recentă fiind cea introdusă prin OUG nr. 43/2026, care amână sancționarea pentru a treia oară, până la 31 octombrie 2027.
Din ce motiv a fost suspendată sancțiunea
La momentul introducerii obligației era prevăzută o modificare a normelor metodologice date în aplicarea OUG nr. 28/1999 pentru îndeplinirea acestei obligații. Cu toate acestea, până la momentul prezent nu a fost publicată o astfel de modificare.
Prin urmare, în lipsa unui cadru tehnic secundar clar și funcțional, atât operatorii economici, cât și producătorii de software sau distribuitorii de aparate de marcat s-au aflat în imposibilitatea practică de a implementa cerințele legale.
Ce recomandăm în perioada următoare
Pentru perioada următoare recomandăm să păstrați legătura cu consultantul fiscal pentru a fi la curent cu orice nouă modificare legislativă sau clarificare din partea autorităților pe acest subiect, astfel încât să puteți realiza demersurile necesare pentru îndeplinirea acestei obligații legale în termen.
Echipa Soter & Partners vă stă la dispoziție pentru clarificarea oricăror aspecte legate de utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale.
Vă dorim mult succes în activitatea pe care o desfășurați!
Autor: Dan Manolescu, PhD — Partener Departament Fiscalitate, Soter & Partners



